Politic

Noul Parlament va modifica legea astfel ca activitatea Procurorului General să poată fi evaluată

Activitatea procurorului general Alexandr Stoianoglo va fi evaluată și nu este exclus că va fi demis după ce parlamentul nou ales va modifica legea Procuraturii. Declarația a fost făcută joi, în cadrul emisiunii ”Cabinetul din Umbră”, de către consilierul prezidențial pe domeniul justiției, Olesea Stamate, vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate.

Olesea Stamate a dat asigurări că se va acționa rapid în privința procurorului Stoianoglo, declanșarea mecanismului urmând a fi precedat de modificarea legii cu privire la Procuratură la una din primele ședințe ale noului Parlament.

„Vom introduce un mecanism care va permite evaluarea eficientă a activității, inclusiv a procurorului general. Și, din momentul în care activitatea lui va fi evaluată, în cazul în care va fi evaluată nesatisfăcător, va fi eliberat din funcție. În principiu, acest instrument este integrat în limitele legii, cu anumite modificări la cadrul legal actual, astfel încât să corespundă prevederilor constituționale”, a declarat Olesea Stamati.
conform jurnal.md

Articole similare

Back to top button